include_once("common_lab_header.php");
Excerpt for Salvarea lui Jay by , available in its entirety at Smashwords


SALVAREA LUI JAY





SERIA FAMILIA WINSTON



CARTEA A TREIA



ROWENA DAWN







SCARLET LEAF

2019









© 2019 de Rowena Dawn



Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, salvată într-un sistem de stocare sau transmisă sub nici o formă fără permisiunea scrisă a editorului, cu excepția situației în care un recenzor citează unele pasaje scurte într-o recenzie pentru a fi publicată într-un ziar, revistă sau jurnal.

Toate personajele din această carte sunt fictive, iar orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, este o simplă coincidență.

Scarlet Leaf a permis ca acest roman să rămână exact așa cum a intenționat autorul.



PUBLICAT DE SCARLET LEAF

TORONTO, CANADA

Pentru informații adresați-vă editurii Scarlet Leaf la adresa de email: scarletleafpublishinghouse@gmail.com











MIRELEI, O PRIETENĂ FOARTE DRAGĂ









FAMILIA WINSTON





Copiii Rebeccăi

Adam (c. Anna)

Evelyne (decedată)



Copiii lui Adam

Marjorie (geamănă, c. Jonathan) – copii: Matt (35, c. Nora, fiu adoptiv Nat), Maggie (29), Jay (29)

Michael (geamăn, c. Amelie) – copii: Josh (27), Lily (27)

Gabriel (c. Emilie) – copii: Ariel (33), Alex (33), Becka (19; c. Bryan; copii gemeni: Lea și Sean)











CAPITOLUL UNU




Sunetul înfiorător al unor pumni intrând în contact cu trupul cuiva răsuna în alee. Gemete profunde de durere izvorau ca un ecou în urma lor.

Femeia păși pe vârful picioarelor și se lipi de zid. Trase adânc aer în piept pentru a domoli adrenalina ce îi alerga prin vene și își flexă umerii.

Își aplecă capul într-o parte și privi pe după colț. Ochii îi căzură pe un grup de cinci bărbați care își încercau pumnii pe un altul cu entuziasm. Inima femeii se strânse și aceasta își mușcă buza de jos.

Bietul om încerca din toate puterile să le țină piept atacatorilor săi, dar eforturile sale erau inutile. Agresorii îl depășeau cu mult ca număr, așa că, în curând, omul se văzu la pământ. Bărbații se adunară în jurul corpului prosternat la picioarele lor pe asfalt și începură să îl lovească în coaste și în spate cu picioarele pe bărbatul căzut.

Femeia își aruncă părul de culoarea mierii peste umăr. Își scoase un elastic de păr din buzunarul din spate al pantalonilor, iar apoi își legă coama ca mierea într-o coadă pentru ca să se poată mișca liber.

Mâna ei dreaptă ridică tivul jachetei și scoase pistolul pe care și-l înfipsese în betelie mai devreme. Își pescui mai apoi și legitimația din buzunarul jachetei cu degetele de la mâna stângă.

Inspiră și expiră profund. Acum se simțea pregătită să le facă față atacatorilor, așa că păși în alee și strigă:

-Poliția, stați pe loc sau trag.

Spre necazul ei, bărbații nici măcar nu se întoarseră spre ea, ci continuară să îl bată la sânge pe bărbatul făcut ghem la picioarele lor. Femeia se strâmbă și își dădu ochii peste cap.

-Bine, atunci, murmură ea.

Își ridică brațul cu arma și trase. Glontele mușcă asfaltul chiar la piciorul unuia dintre tâlhari. Gestul ei le atrase în sfârșit oamenilor atenția. Se întoarseră spre persoana care trăsese în ei și uitară despre victima însângerată ce zăcea la picioarele lor. Cei cinci se încruntară și păreau gata să sară pe polițistă.

Femeia își ridică sprâncenele frumos arcuite și își scutură capul, avertizându-i pe oameni să rămână unde se găseau. Își flutură legitimația de poliție și le arătă pistolul.

Cei cinci schimbară între ei o privire plină de înțeles. Nu îi prea îngrijora că femeia era din cadrul poliției. Cu toate acestea, îi îngrijora că aceasta avea un pistol în mână și părea să știe cum să-l folosească. Se îndreptară în șir indian spre celălalt colț al aleii, având grijă să își păstreze permanent privirile pe polițistă.

Încruntăturile de pe chipurile lor promiteau o răzbunare crâncenă, dar polițista nu dădu nici un semn că i-ar fi fost teamă. Aceasta doar îi privi cu ochii reci până ce bărbații se pierdură după colț. Atunci, un zâmbet sardonic îi apăru femeii pe buze. Și totuși, nu își schimbă poziția până ce pașii bărbaților nu se pierdură complet în noapte și nu îi ajunse la urechi zgomotul puternic făcut de ușa din spate a cazinoului atunci când aceasta a fost trântită de perete.

Polițista se duse într-o grabă spre bărbatul care rămăsese făcut ghem pe pământ. Gemetele lui ușoare îi ajunseră la urechi și femeia își scutură capul. Gura îi deveni o linie dură când ochii îi căzură pe urmele lăsate de bătaia sălbatică pe care bărbatul o suferise.

Polițista își îndesă legitimația în buzunarul din spate, dar păstră pistolul pregătit. Se lăsă pe vine lângă bărbat, iar degetele ei îi atinseră bărbia cu blândețe. Îi întoarse omului capul cu grijă pentru a nu-l răni mai mult decât era.

Acesta încercă să se uite la femeie, dar nu își putu limpezi privirea. Nasul bărbatului și gura lui sângerau din plin, iar unul din ochii săi era deja complet închis. Celălalt era umflat și însângerat.

'Va fi mult mai rău mâine,' își scutură femeia capul cu regret. Chipul bărbatului arăta de parcă acesta trecuse prin tocător, iar inima ei se strânse din nou. 'Ce păcat,' se gândi ea. 'Erai un bărbat atât de atrăgător,' reflectă ea cu amărăciune.

Într-adevăr, femeia îl urmărea pe bărbat de vreo două luni deja, deși nu aflase prea multe despre el. Nu numai o dată, inima ei a bătut mai repede la vederea chipului atât de bine desenat al bărbatului. Nu i se mai întâmplase așa ceva înainte, chiar dacă avusese șansa de a întâlni specimene masculine mai bine făcute.

Își scutură gândurile nepotrivite momentului, dar degetele ei tot lânceziră pe fruntea bărbatului, îndepărtându-i de pe chip o șuviță de un blond întunecat.

-Crezi că te poți ridica în picioare? îl întrebă ea pe un ton liniștit. Vocea ei nu îi trădă nici gândurile și nici compasiunea pe care o simțea la vederea feței lui însângerate și învinețite.

Bărbatul nu îi răspunse, ci își atinse gura cu degetele tremurânde, pentru a-și verifica dinții cu grijă. Se părea că nu era sigur că nu și-a pierdut vreun dinte în fierbințeala bătăii.

-Ascultă aici, polițista îi înșfăcă mâna cu hotărâre strângându-i-o într-a ei pentru a-i atrage atenția. Poți să-ți verifici diferitele răni și dureri mai încolo. Acum trebuie să plecăm de aici și repede. Indivizii aceia se pot întoarce cu întăriri, iar de data aceasta pot aduce și arme cu ei. Tu ești deja terminat pe ziua de astăzi, domnule, iar eu sunt doar una singură, așa că ar trebui să o luăm la picior. Presupun că tot mai vrei să vezi lumina soarelui mâine, se răsti ea la el. Desigur, dacă vei putea vedea ceva mâine, mormăi ea, schimbându-și poziția pentru că începuse să aibă cârcei la unul din mușchii de la gambă.

Femeia se așeză la spatele bărbatului și își petrecu mâinile pe sub brațele lui. Apoi, începu să îl împingă în sus. Bărbatul se hotărâse să îi dea o mână de ajutor când auzise că atacatorii săi s-ar putea întoarce pentru a termina treaba. Nu avea nici cea mai mică dorință să își încheie zilele fiind aruncat în Lacul Ontario sau să se pomenească că a devenit parte permanentă din fundația unei clădiri.

Acum că avea cooperarea lui, polițista reuși să-l ajute să se ridice în picioare. Omul depășea 1,80, fiind mult mai înalt decât ea. Femeia își scutură capul cu mâhnire când își dădu seama cât de greu era.

-Hai să vedem cum reușim să părăsim nenorocitul ăsta de loc acum, mormăi ea.

Îl sprijini pe bărbat punându-și umărul sub brațul lui. Când bărbatul își lăsă greutatea pe ea, femeia se clătină și mai că ajunseră amândoi la pământ.

-Oh, oh, oh, strigă ea, iar picioarele îi tremurară din cauza efortului. Oh, Doamne, parcă ești o piatră de moară. Ești mai greu și de cât un sac de grăunțe, murmură ea după ce se îndreptă și își recăpătă echilibrul. Știu că nu va fi ușor, dar hai să încercăm să ajungem la mașina mea într-o singură bucată. Nu prea am chef să fiu făcută plăcintă pe asfalt cu tine peste mine. Va trebui să cooperezi cu mine, omule, lătră ea la el. Nu te gândi că indivizii aceia nu se mai întorc, îl preveni ea, străpungându-l cu ochii îngustați. Nici unul dintre noi nu se va simți prea bine dacă revin înainte ca noi să o fi tulit de aici.

Bărbatul dădu din cap, deși nu părea foarte convins de cuvintele ei. De fapt, urechile îi țiuiau și un zumzet ciudat îi stăruia în creier. Cu toate acestea, făcu efortul de a pune un picior înaintea celuilalt.

Femeia începu să gâfâie în puțin timp. Își scutură capul, minunându-se de greutatea bărbatului ce se lăsa pe umărul ei. De asemenea, se întrebă, înjurând, de ce naiba își parcase mașina atât de departe de aleea din spate a cazinoului. Ar fi trebuit să se gândească că va avea nevoie de ea mai devreme sau mai târziu.

Încercând să-și ia gândurile de la efortul herculean pe care îl făcea, îl întrebă:

-Cum te cheamă?

De fapt, polițista știa numele bărbatului, dar se temea că ar fi putut să-l pronunțe fără să vrea. Se hotărâse că nu ar fi fost bine să îl șocheze pe bărbat spunându-i pe nume, astfel făcându-l să cadă în prostrație. Mai aveau încă de acoperit o distanță oarecare până la mașina ei și avea nevoie ca acesta să se concentreze numai pe acea acțiune.

Bărbatul își întoarse capul spre ea încet și o privi prin fanta ochiului pe care îl mai putea folosi încă. Îi răspunse numai după un minut lung, când femeia deja renunțase să mai audă vreun răspuns de la el.

-Eu sunt Jay. Dar tu? întrebă el pe un ton răgușit.

-Eu sunt Ellen, replică femeia. Îmi pare bine să te întâlnesc, Jay. Sau poate că pentru tine nu este chiar atât de plăcut, încercă ea să ridice din umeri, dar renunță imediat. Apropierea bărbatului nu îi lăsa prea mult loc de manevră.

-Hmm. Nu aș spune asta, îi răspunse Jay. De fapt, sunt mai mult decât fericit să te cunosc, Ellen. Dacă n-ai fi fost tu, aș fi ajuns să fiu doar un cadavru în lac. Îmi pariez ultimul pachet de cărți pe chestia asta, o asigură el.

-Chiar și acum te gândești la cărți, își scutură Ellen capul.

-De unde știi tu la ce mă gândesc eu de obicei? o întrebă bărbatul, ridicând o sprânceană sus pe frunte.

Era o adevărată performanță, considerând chipul lui deformat, iar Ellen îl admiră pentru ea. După aceea, însă, Jay gemu prelung pentru că, aparent, nu fusese o mișcare prea înțeleaptă din partea lui.

Un zâmbet de o clipă flutură pe buzele lui Ellen, dar ea îl alungă imediat.

-Te-am urmărit, recunoscu ea atunci când ajunseră mai aproape de mașina ei. Se gândea că ar fi reușit să-l târască de acolo dacă ar fi fost cazul.

-M-ai urmărit, șopti Jay fără să-i vină să creadă ce auzea. De când? întrebă el, oprindu-se, iar femeia își pierdu echilibrul câteva secunde.

-Pentru o vreme, răspunse Ellen cu indiferență după ce își regăsi echilibrul. Iată că am ajuns, opri ea următoare întrebare a bărbatului. Aceea este mașina mea, arătă ea spre o mașină albastră închis de la capătul parcării. Cel puțin am fost destul de deșteaptă să parchez la capăt, spuse ea cu o grimasă. Hai, mișcă-ți picioarele și să mergem acolo.

Cu mult efort, femeia îl băgă pe Jay în mașină. Îl propti pe spătarul scaunului și apoi îi prinse centura de siguranță cu degete iuți.

Ochii lui Jay se holbau la mâinile ei mici și delicate cu uimire. ‘Atât de grațioasă și totuși atât de puternică în acelaș timp,’ își scutură el capul, un gest pe care îl regretă după nici o clipă.

-Cred că ar trebui să te duc la spital, îi spuse Ellen după ce ochii ei îi cercetară trăsăturile cu îngrijorare. Se temea că bărbatul ar putea avea o contuzie dacă nu cumva chiar și o fractură a maxilarului.

Bărbatul încercă să își scuture capul din nou pentru a-i respinge propunerea, dar în schimb, gemu, iar apoi își ridică degetele tremurătoare pentru a-și atinge cu grijă capul.

-Nu vreu să merg la nici un spital, șuieră el printre dinții încleștați.

-Poate că ar trebui să arunci o privire în oglindă înainte de a lua această hotărâre, îi replică Ellen pe un ton sec. Mă tem că nu ești în cea mai bună condiție mentală pentru a face o alegere în această chestiune, insinuă ea pe un ton dur.

-Nu mergem la spital, spuse Jay printre dinți și încercă să o intimideze pe Ellen cu privirea.

Din păcate, intenția lui eșuă din cauză că unul dintre ochii săi era umflat, iar celălalt o fantă îngustă.

-Voi fi bine, mormăi el fără prea multă convingere.

-Bine atunci, cowboy. Hai să te ducem acasă atunci, ridică Ellen din umeri cu indiferență. Dacă lui nu-i păsa de ceea ce i se întâmplase, nu vedea de ce s-ar fi îngrijorat ea pentru el.

Femeia privi în spatele ei spre alee pentru a se asigura că nici unul dintre huligani nu ieșise din nou afară. Satisfăcută că aleea arăta tot părăsită, alergă în jurul capotei și deschise portiera din partea șoferului cu un gest brusc. Ochii ei se mai prelumbrară o dată peste drumul din umbră, iar apoi femeia se așeză în mașină și blocă portierele cu un oftat de ușurare. Se aflau aparent în afara oricărui pericol.

Ellen își aruncă privirea spre Jay din nou, iar inima i se strânse când observă că acesta efectiv zăcea în scaunul lui. Își strânse buzele și porni mașina, conducând-o afară din parcare cu scârțâit de roți.

Femeia conduse cu viteza maximă legală și nu opri până ce nu dădu de primul semafor. Jay gemu când ea frână brusc, dar Ellen nu-i dădu nici o atenție. Degetele ei băteau darabana în volan, iar ochii ei atenți cercetau interiorul mașinii care se oprise pe banda de lângă ea. După ce se asigură că nici unul dintre haidamacii proprietarului cazinoului nu se găsea în acea mașină, își întoarse ochii spre Jay și îl măsură gânditoare.

Când apăru culoarea verde la semafor, Ellen porni mașina, iar apoi apăsă pedala de viteză până aproape de podea. După ce continuă drept pentru vreo două sute de metri, întoarse mașina spre zona lacului.

Jay își întoarse capul spre femeie și o aținti cu privirea.

-Încotro ne îndreptăm? o întrebă el pe un ton fără nici o intonație, deși mâna sa dreaptă se strânsese într-un pumn.

-Ai spus că nu vrei să mergi la spital, spuse Ellen. De aceea te duc direct acasă, explică ea.

-A cui casă? insistă Jay, pronunțând cuvintele printre dinții strânși. Diverse dureri, pe care mai înainte adrenalina le estompase, începuseră să se manifeste acum.

-A ta, replică Ella cu indiferență, fără a-și întoarce ochii spre el.

Femeia era ocupată să privească și strada și oglinzile retrovizoare în acelaș timp. Deja ajunseseră departe de cazino, dar ea nu își făcea iluzii cum că proprietarul cazinoului s-ar fi jeant să trimită pe careva după ei.

-Și cum de știi unde locuiesc? srâșni Jay din dinți și se îndreptă în scaun în ciuda trupului său care protesta. Întreaga situație i se părea dubioasă.

-Tocmai ce ți-am spus că te-am urmărit, ridică Ellen din umeri și întoarse pe strada York pentru că știa că Jay locuia acolo într-o clădire înaltă. Sunt ofițer de poliție. Evident că te-am verificat și te-am și urmărit de câteva ori, îi explică ea pe un ton calm ca și cum ar fi explicat chestiuni de bază unui copil. Nu divulgă însă faptul că nu aflase prea multe despre el.

-Ce naiba? mârâi Jay. De ce m-ai urmări? Ce ai crezut că ai afla? întrebă omul cu uluire. Din câte știa el, viața lui nu era cu nimic ieșită din comun și nimeni din afara familiei sale nu știa despre moștenirea sa genetică și talentele sale nerafinate.

Ellen ridică din nou din umeri și își conduse mașina spre parcarea pentru vizitatori ce se găsea lângă clădirea lui Jay.

-Trebuia să știu cine ești și în cam ce fel de afaceri ești implicat.

Frână și apoi se întoarse spre el cu jumătate de zâmbet pe chip.

-Hai să te ducem acasă, uriașule. Acolo voi vedea ce pot face pentru tine. Și dacă mai ai și alte întrebări, îți voi răspunde și la ele.

-Chiar sper că acesta este doar un eufemism, mormăi Jay și își desfăcu centura de siguranță cu degete nu prea sigure.

-Voi pretinde că nu te-am auzit, replică Ellen pe un ton sever. Așteaptă până ajung la ușa ta. Nu mi-ar place defel să te văd împrăștiat pe caldarâm. Cred că mi-ar fi mai ușor să te proptesc decât să te adun de pe jos, îl avertiză ea și ieși din mașină.

Femeia nu știa cât de încăpățânat era bărbatul așa că se grăbi să ajungă pe partea lui cât mai repede posibil și răsuflă ușurată. Jay nu încercase să iasă din mașină, ci o așteptase.

'Cel puțin are ceva minte în căpșorul lui frumos,' reflectă ea, deschizându-i ușa. ‘Desigur, nu mai arată atât de arătos acum, însă,’ observă ea cu regret.

Ellen îi întinse mâna lui Jay și îi semnală să o apuce de braț.

-Aruncă-ți picioarele afară din mașină mai întâi, îl sfătui ea. Lasă-te pe mine și eu te voi ajuta să te ridici în picioare.

Jay se strâmbă când își mișcă picioarele. Era sigur că va vedea amprenta ghetelor acelor haidamaci pe coapsele și gambele sale. Îi luă brațul lui Ellen cu o mână și apoi se împinse afară din mașină cu un geamăt profund.

Ellen își încordă picioarele pentru a susține greutatea lui Jay și îl susținu până ce acesta reuși să stea în picioare. După ce s-a asigurat că nu va cădea în nasul pe care îl avea deja rupt, tânăra îi făcu semn să se sprijine de mașină pentru ca ea să poată închide ușa. Apoi, își petrecu brațul lui peste umeri și începură drumul chinuitor spre ușa de la intrare în clădire.

-Presupun că aceasta este una dintre clădirile acelea scumpe cu un birou de primire în holul de jos, spuse Ellen. Eu nu am fost în interiorul clădirii, recunoscu ea.

-Presupunerea ta este corectă, îi replică Jay pe un ton sec. Bărbatul nu se prea simțea în largul lui știind că ea îl urmărise pentru o vreme.

Când ajunseră la intrare, Ellen oftă. Așa cum bănuia, aveau nevoie de un card magnetic pentru a pătrunde în interior.

-Mai ai cardul tău magnetic? îl întrebă ea.

Jay bătu cu palma peste buzunarul jachetei și spuse:

-Da, este chiar aici.

Ellen își dădu ochii peste cap și apoi își scutură capul.

-Crezi că ușa se va deschide singură dacă acel card rămâne în buzunarul tău? îl întrebă ea.

-Nu fii răutăcioasă, mormăi el, scoțând cardul din buzunar și înmânându-i-l. Am creierul în ceață, spuse el printre dinți. Am crezut că ai arăta mai multă compasiune pentru starea mea prezentă.

-Ești așa cum ești din cauza obiceiurilor tale proaste, nu din cauza mea, i-o întoarse ea pe un ton dur.

-Obceiuri proaste? întrebă Jay cu uimire. Care obiceiuri proaste?

-Știi foarte bine că vorbesc de practicarea jocurilor de noroc, sublinie Ellen. Este un lucru ce creează dependență și nici nu este prea prielnic sănătății, după cum ai aflat în seara aceasta, îl dăscăli ea.

-Mulțumesc, mamă, spuse Jay printre dinți. Voi încerca să țin minte.

-Mai bine ai face-o, nu dădu Ellen deloc înapoi. Data viitoare s-ar putea să nu mai fiu acolo ca să te scot din necaz.

-Până atunci, ai de gând să deschizi nenorocita aia de ușă? întrebă Jay pe un ton sarcastic. Simt că mă prăbușesc și crede-mă că nu m-am mai simțit vreodată așa, o avertiză el.

Ellen își scutură capul, iar coada îi săltă și îi atinse bărbia lui Jay. Un miros slab de flori sălbatice îi tachină nasul bărbatului, iar Jay trase adânc aer în piept.







CAPITOLUL DOI




După o parcurgere istovitoare a lungimii holului de la intrare al clădirii sub expresia șocată a omului de la biroul de primire, cei doi s-au bucurat de o călătorie ceva mai relaxată cu liftul spre etajul 27. Ellen s-a mulțumit să-l proptească pe Jay de peretele cabinei și s-a bucurat de șansa de a-și trage răsuflarea. Pur și simplu își proptise o mână în pieptul lui pentru a-l ține în picioare.

Cei douăzeci de metri de la lift până la apartamentul lui Jay le-a luat puțin mai mult. Îndată ce au intrat în apartament, Ellen îl conduse pe bărbat spre canapeaua mare din camera de zi și îl ajută să ia loc.

Jay se pleoști pe canapea și își propti capul de spătarul acesteia, țințându-și mâinile pe coapse. Oftă cu ușurare, iar degetele îi zvâcniră pe picioare, atrăgându-i atenția lui Ellen.

Ochii ei poposiră pe coapsele musculoase ale bărbatului timp de câteva secunde, iar apoi femeia își scutură capul pentru a și-l limpezi. Trebuia să se concentreze pe alte lucruri.

Ellen îi supraveghie pieptul pentru a se asigura că respirația nu îi era îngreunată, dar spre mâhnirea ei, bărbatul părea să nu poată trage aer adânc în piept.

-Jay, să nu cumva să adormi, îi porunci ea pe un ton autoritar, iar apoi aplecându-se deasupra lui, îi scutură umărul.

Bărbatul își deschise ochiul bun și o privi pe femeie cu neplăcere. Jay era obosit și îl durea trupul peste tot. Pierderea cunoștinței părea extrem de atractivă pe moment. Își imagină că nu ar mai fi simțit nimic dacă ar fi adormit.

-Acum ce mai vrei? pufni el, holbându-se la Ellen pentru că nu putea să o vadă cum trebuie.

Mai mult decât atât, femeia o fi fost mlădie ca o salcie, dar se dovedea extrem de de autoritară și omului nu-i plăcea acel lucru prea mult pe moment. Pe de o parte, o dorea acolo cu el, dar pe de altă parte, simțea că i-ar fi plăcut să o vadă dispărând.

-Îmi pare rău, uriașule, dar trebuie să-ți scoți hainele, replică Ellen cu regret în voce, vârfurile degetelor ei alintându-i chipul pentru o clipă.

Buzele lui Jay zvâcniră cu amuzament reținut. Apoi își șterse orice expresie de pe chip pentru a nu se trăda și îi spuse:

-Și mie îmi pare rău, iubito. Nu spun că nu mă atragi, pentru că ar fi o minciună. Mă ispitești ca naiba, dar mi-e teamă că nu aș fi capabil să fac absolut nimic pe moment, îi explică el pe o voce plină de regret.

-Vrei să mă faci să uit că ești deja bătut și să te pocnesc? îl întrebă Ellen enervată, trăgându-se în spate, iar una dintre sprâncenele ei se ridică pe frunte.

-Nu ai fi atât de rea, își scutură el capul cu grijă. Amețeala pe care o simțea nu îi permitea să facă mișcări bruște.

-Ha! Nu conta pe așa ceva, lătră ea la el, iar ochii ei migdalați îl fulgerară cu mânie. Scoate-ți hainele! Trebuie să văd ce ți s-a întâmplat. După aceea, dacă este necesar, indiferent de ce ai spune, eu tot chem o ambulanță, îl avertiză Ellen.

-Nu am nevoie de ambulanță, protestă Jay pe cât de ferm putu. Vei vedea că sunt bine, o asigură el pe Ellen și încercă să-și scoată jacheta.

Dar din păcate, degetele refuzară să-l asculte, iar el nu reuși să-și desfacă cei doi nasturi ce îi mai rămăseseră prinși de jachetă. Ceilalți fuseseră rupți în timpul bătăii.

Ellen oftă și se aplecă peste el. Îi descheie haina cu rapiditate și când termină, îl trase pe Jay spre ea și i-o scoase, astupându-și cu încăpățânare urechile la gemetele lui. ‘Nu am voie să mă gândesc că îl doare. Trebuie să văd în ce stare este.

Ellen deja văzuse rezultatele de suprafață ale bătăii sălbatice pe care bărbatul o primise. Știa că haidamacii îi spărseseră nasul și buzele. Acum era interesată să vadă în ce stare îi erau coastele.

Femeia îl convinse să rămână în aceeași poziție cu capul pe umărul ei până ce îi scoase și cămașa. Îi verifică spatele mai întâi și se strâmbă când ochii îi căzură pe niște vânătăi uriașe și furioase.

Indivizii aceia au știut unde să-l lovească,’ reflectă Ellen, scuturându-și capul cu mâhnire. ‘Bietul om va urina cu sânge timp de câteva zile,’ se gândi ea, iar apoi îl împinse pe Jay cu grijă spre spătarul canapelei. După aceea, se îndreptă și își trecu vârful degetelor peste pieptul și coastele învinețite.

-Îmi place chestia asta, murmură bărbatul. Dacă nu apeși prea tare, este chiar foarte plăcut. Nu te opri, o imploră el.

Ochii lui Ellen se ridicară imediat spre chipul bărbatului. Pe limbă i se îngrămădiră cuvinte furioase și era gata să-l mustre. Dar atunci, observă plăcerea împletită cu durere de pe buzele lui, așa că nu mai spuse nimic. Cu toate acestea, își încreți buzele și își scutură capul.

Ellen păși îndărăt și spuse cu blândețe:

-Ai nevoie de un doctor, Jay. Indiferent de ce spui tu, continuă ea, dar el o întrerupse.

-Nici un doctor, Ellen, te rog. O vom suna pe sora mea. Am mai multă încredere în ea decât în orice doctor.

-Este medic? se interesă Ellen pe un ton îndoielnic.

-Într-un fel, replică Jay cu un zâmbet ironic pe buze. Telefonul meu mobil ar trebui să fie în buzunarul de la jachetă. Să sperăm că a supraviețuit, adăugă el cu tristețe.

Ellen ridică jacheta de unde o aruncase și îi pipăi buzunarele. Găsi telefonul care încă părea să funcționeze, deși ecranul i se spărsese, și i-l întinse lui Jay. Însă acesta nu părea să dea nici cea mai mică atenție gesturilor ei. Femeia oftă și îl întrebă:

-Cum o cheamă pe sora ta?

-Maggie, replică Jay. O vei găsi sub numele de Maggie.

-Bine de știut, i-o întoarse Ellen. Dar înainte de aceasta, aș avea nevoie de PIN-ul tău pentru a intra în meniul telefonului, observă ea cu frustrare.

-Oh, am uitat, spuse el blând, fără să se obosească să își deschidă ochii. Formează numai 2611.

Ellen introduse PIN-ul, iar telefonul se lumină și reveni la viață.

-Ai cam multe apeluri pierdute și mesaje, observă ea.

-Nu are nici o importanță acum, spuse Jay printre dinți și își flutură degetele.

Ellen îi aruncă o privire și își scutură capul. După aceea, deschise lista de contacte și găsi numărul lui Maggie aproape imediat. Formă numărul și îi întinse telefonul lui Jay.

-Poate că ar trebui să vorbești tu cu ea, remarcă ea cu sarcasm evident în voce.

Jay se mulțumi numai să își fluture mâna neglijent, iar apoi spuse:

-Și tu poți să o faci, la fel de bine.

Să gesticuleze cu degetele era singurul lucru pe care îl putea face fără ca să simtă dureri ascuțite peste tot.

Femeia își îngustă ochii, dar nu mai comentă, ci așteptă cu răbdare ca cineva să-i răspundă la apel. Când auzi mesageria vocală, acoperi receptorul și întrebă:

-Vrei să îi lași un mesaj?

-Nu prea, mormăi el, semn că încă nu adormise.

Ellen închise telefonul și își puse mâna liberă pe șold.

-Deci acum chemăm o ambulanță, decise ea, iar cuvintele ei îl treziră pe Jay la viață.

Acesta crăpă ochiul care încă se mai deschidea puțin și o străpunse pe femeie cu o privire nemulțumită.

-Sau, la fel de bine, am putea să-l sunăm pe Matt, îi contracară propunerea pe o voce morocănoasă.

-Este cumva doctor? se interesă pe un ton crispat.

Îngrijorarea pentru starea fizică a bărbatului o umplea de anxietate și deja își pierduse răbdarea.

-Matt? Nu, el este avocat, replică Jay cu o altă fluturare neglijentă a mâinii. Deja își închisese ochiul și un zâmbet îi apăru pe buze pentru câteva secunde.

-Și cum ar putea să te ajute un avocat acum? se răsti femeia la el. Poți să discuți cu el de dimineață dacă vrei să îi dai în judecată pe atacatori. Deși nu cred că ai ajunge prea departe cu așa ceva. Dar, în seara aceasta, ai nevoie de îngrijire medicală, punctă ea și lovi cu piciorul în podea pentru a da mai multă tărie opiniei sale.

-Asta am priceput și eu, replică Jay cu supărare în voce. Matt este avocat, dar soția lui a fost paramedic, crăpă el din nou ochiul pentru a o privi.

Ellen ajunse la concluzia că s-a cam săturat să simtă ochiul Ciclopului asupra ei și se strâmbă.

-Dacă a fost paramedic și nu mai este, înseamnă că nu a fost prea bună de la început, spuse ea disprețuitor, aplecându-și capul cu înțeles.

-Asta nu este frumos, replică Jay supărat, iar sprâncenele i se îmbinară pe frunte.

-Ce? Să spui adevărul? întrebă ea pe un ton dulceag.

-Aceasta nu înseamnă să spui adevărul, ci să judeci pe careva fără să cunoști persoana. Nora nu mai este paramedic pentru că a fost pusă în concediu medical prelungit. Un idiot a împușcat-o în timp ce Nora se găsea la datorie, îi explică el pe un ton dur.

-Oh, îmi cer scuze, răspunse Ellen și se înroși, stânjenită de a fi vorbit fără a cunoaște toate detaliile. Și poate să te examineze?

-Evident că poate, răspunse el, iar tonul vocii lui arăta că era deja sătul de acea conversație inutilă. Doar sună-l pe Matt, spuse el printre dinții strânși.

Ellen nu comentă. Știa că probabil bărbatul avea dureri mari și de aceea reacționa ca un lup rănit. Căută prin lista de contacte de pe telefonul mobil al lui Jay și găsi numele lui Matt imediat după cel al lui Maggie.

Femeia spuse o mică rugăciune în minte pentru ca Matt să răspundă la apel înainte de a forma numărul. Știa că altfel va chema o salvare, iar Jay va exploda de furie. ‘Eh, mă voi descurca și cu asta când vine timpul,’ reflectă ea.

-Hei, Jay. Care-i treaba? o voce masculină gravă se auzi pe linie. Te-am sunat mai devreme, dar nu mi-ai răspuns.

-Îmi cer scuze că vă deranjez, domnule, începu Ellen să spună. Eu…

-Ce mama naibii? Unde ai găsit acest telefon? tună vocea bărbatului pe linie, întrerupându-i vorbele.

Ellen oftă profund și se strâmbă. Recunoscuse vocea unui bărbat obișnuit să dea ordine. Ochii ei zburară spre Jay de parcă ar fi căutat susținerea lui, dar bărbatul deja își sprijinise capul de spătarul canapelei și nu părea să îi mai dea nici o atenție.

-Nu am găsit acest telefon, domnule, replică ea tot pe un ton dur, pentru că, în fond, avea de-a face cu bărbați ca el în fiecare zi. Sunt cu fratele dumneavoastră în apartamentul său, dar el este puțin... indispus, să spunem, și de aceea v-am sunat.

-Ce i-ai făcut? tună vocea lui Matt puțin mai tare.

-I-am salvat pielea nerecunoscătoare, pufni ea.

-Și vrei bani? întrebă Matt cu dispreț.

-Ascultă aici, domnule, și ascultă bine, se ridică vocea lui Ellen cu o octavă. Nu te-am sunat ca să-ți dau ocazia să mă insulți. Fratele tău are nevoie de ajutor medical. A refuzat să meargă la spital, iar acum refuză să mă lase să chem o ambulanță. Jay spune că soția ta este paramedic. De aceea te-am sunat, își încheie ea tirada furioasă.

-Îmi cer scuze, răspunse Matt pe un ton mai calm. Vom ajunge acolo cam în zece minute. Este bine așa? întrebă el.

-Da, este bine, replică Ellen, ușurată că nu va mai fi singură cu bărbatul rănit și că cineva care știa ce să-i facă acestuia urma să vină.

-Vei sta acolo până ce venim, îi ordonă Matt, iar ea se strâmbă din nou.

-Nu pentru că mi-ai poruncit tu să stau, sublinie ea. Aș fi stat oricum. Nu mi-am încheiat afacerile cu fratele tău încă.

-Și ce afaceri ar fi acelea? întrebă Matt cu suspiciune.

-Asta este între noi doi, între Jay și mine. Nu este treaba ta, replică ea cu țâfnă și întrerupse convorbirea nepoliticos.

-Da, Ellen, ce afacere ar fi aceea? vocea lui Jay îi ajunse la urechi, iar ea își întoarse ochii spre el.

-Deci nu dormeai, trase ea concluzia.

-Nah, nu pot. Să fiu sincer, totul doare. Aș fi extrem de fericit să leșin chiar acum, dar se pare că așa ceva nu este în cărți pentru mine, gesticulă Jay cu mâna.

Ellen își scutură capul și puse telefonul celular pe masa de cafea.

-Ce este cu tine și cărțile de joc? De ce ești atât de obsedat de ele?

Jay ridică din umeri și imediat șuieră.

-Drace, chiar doare. Să-ți răspund la întrebarea ta, cărțile de joc sunt singurul lucru pe care pot să-l văd cu claritate, replică el pe un ton colorat de durere.

-Ce vrei să spui? își aplecă Ellen capul într-o parte cu confuzie.

-Acesta este un răspuns pentru altă dată, replică el cu un oftat.






CAPITOLUL TREI




Matt își păstră promisiunea și sună la interfonul lui Jay zece minute mai târziu. Recunoscând vocea omului, Ellen apăsă butonul pentru a-l lăsa să urce la apartamentul lui Jay, iar în câteva minute acesta ciocăni la ușă.

Ellen îi deschise ușa și, spre surpriza ei, se trezi în fața unui grup de patru persoane. Sprâncenele i se arcuiră pe frunte, iar ochii i se plimbară de la o persoană la alta.

Cei doi bărbați și cele două femei o priviră și ei cu curiozitate. Femeia ținea ușa deschisă cu o mână, dar nu păși înapoi pentru a le permite să intre în casă. Nu se grăbi defel, ci îl analiză pe fiecare în parte cu atenție, ceea ce aduse diverse expresii pe chipurile vizitatorilor.

Mai întâi, ochii lui Ellen îl analizară pe bărbatul cu păr închis la culoare, a cărui gură se strânsese, trădându-i nemulțumirea pentru că era ținut la ușă. ‘Și ce?’ reflectă ea cu nepăsare.

Ellen observă că bărbatul era destul de înalt și umerii săi destul de lați. Și totuși, trebui să admită că acesta nu avea musculatura celuilalt. Când își mută privirea la cel de-al doilea individ, un bărbat blond masiv, observă că acesta își fixase ochii albaștri de gheață asupra ei fără ca măcar să clipească. O cicatrice se întindea pe o parte a feței lui, vorbind despre un trecut mai pătat, iar ochii lui Ellen se lărgiră ușor.

Hmm, nu ar trebui să mă mir de ce fel de prieteni are Jay,’ reflectă ea cu sarcasm. ‘Doar este un cartofor, în fond.

Și totuși, o măcina gândul că îl judeca pe Jay fără a avea toate faptele. De obicei nu se grăbea să judece pe careva sau să își facă o părere fără a avea întregul tablou înaintea ochilor.

Dar atunci când venea vorba de Jay, Ellen nu prea avea mintea limpede. Bărbatul atinsese un loc deosebit în inima ei încă de când îi căzuseră ochii pe el pentru prima dată. Totuși, femeia refuza să își analizeze prea îndeaproape reacțiile și sentimentele vis a vis de Jay, temându-se de ceea ce ar fi putut descoperi.

Ellen observă că uriașul ținea de mână o femeie cu părul de culoarea mierii, în timp ce bărbatul cu părul întunecat avea brațul în jurul umerilor unei roșcate. Gesturile lor îi stârniră invidia, deși nu ar fi putut spune precis de ce. Ochii lui Ellen mai trecură o dată de la unul la altul, iar sprâncenele ei se arcuiră întrebător.

-Eu sunt Matt, bărbatul cu părul întunecat o informă după ce trecuseră vreo două minute, iar femeia nu spusese și nu schițase nici un gest.

Ochii lui de un albastru intunecat o străpunseră direct. Mai apoi, el își întinse mâna spre Ellen.

-Am vorbit la telefon, îi reaminti el, sperând ca aceasta să renunțe la a-i examina de parcă ar fi fost mostre într-un muzeu și să se dea la o parte pentru ca ei să poată intra în apartament. Nu prea se vedea trecând prin ea ca să ajungă la fratele său.

-Eu sunt Ellen, îi strânse ea mâna bărbatului. Și da, îmi amintesc că am vorbit la telefon. Văd că ai adus întăriri, observă ea malițios, iar colțurile gurii i se ridicară. Ți-era teamă că v-aș lua prizonieri și pe tine și pe soția ta cu o singură mână?

Ochii lui Matt se îngustară, iar buzele lui se strânseră și mai mult când cuvintele femeii se întregistrară în mintea lui. Buzele bărbatului blond masiv tresăriră, dar acesta își stăpâni amuzamentul și interveni înainte ca Matt să se poată răsti la femeie.

-Sunt sigur că Matt a avut cu totul alte intenții în gând. De fapt, ne petreceam seara împreună, așa că am decis să îi însoțim pe Nora și Matt.

Ellen gesticulă neglijent pentru a-i îndepărta orice îngrijorare și îi invită să intre înăuntru. Închise ușa după ei și apoi spuse:

-Jay este tot pe canapea, după cum puteți vedea, arătă ea spre camera de zi. L-am convins să se întindă pentru că nu am considerat că l-ar fi ajutat prea mult să stea în șezut. De asemenea, am împachetat niște gheață în prosoape și, în ciuda mormăielilor sale, le-am pus pe fața lui, se întoarse ea spre Nora, ghicind că ea era paramedicul. Vei vedea că unul dintre ochii lui este complet închis, iar celălalt nu mai are mult până ajunge acolo. Nu am găsit nimic altceva decât gheață în congelator. Probabil că nu mănâncă acasă, ridică ea din umeri.

-Da, ăsta este Jay, femeia cu părul de culoarea mierii răspunse cu un zâmbet larg. Se pare că Matt a uitat să ne prezinte. Eu sunt Becka, apropo. Acesta de aici, este soțul meu Bryan, își puse ea mâna mică pe pieptul uriașului. Cu Matt ai vorbit deja, iar aceasta, desigur, este Nora, soția sa, arătă ea spre roșcată.

-Eu sunt Ellen, replică femeia și îi zâmbi Beckăi.

I-ar fi fost imposibil să nu o placă pe femeia tânără și scundă, care îi lăsa impresia că abia a terminat liceul. Femeia părea sinceră, iar ochii ei ca ciocolata erau plini de căldură. Ellen nu înțelegea cum de Becka și Bryan ajunseseră împreună, dar văzuse ea lucruri mai stranii în timpul vieții ei.

Ellen dădu mâna cu toată lumea, iar apoi, nerăbdătoare, se întoarse spre Nora, punându-și mâinile pe șolduri.

-Nu crezi că ar trebui să-l examinezi pe Jay? întrebă ea pe un ton aspru, aplecându-și capul spre trupul lui Jay ce zăcea pe canapea.

Sprâncenele lui Matt se adunară pe frunte. Bărbatul nu știa ce să mai creadă de mâna aceea de femeie, dar un lucru era clar: nu îi prea plăcea că era atât de autoritară.

Nora își puse mâna pe brațul lui pentru a-i opri orice comentariu voia să facă. Matt își întoarse ochii spre ea, iar soția lui își scutură capul și îi șopti:

-Nu o lua personal. Este numai îngrijorată pentru fratele tău.

-Nasul lui este rupt, îi informă Ellen pe un ton agitat. Cred că și coastele îi sunt fisurate. Respirația îi este mai superficială decât mi-aș fi dorit, gesticulă ea.

-Nu te mai îngrijora, o liniști Bryan, punându-i o mână pe umăr. Jay este puternic și își va reveni curând, o să vezi. Mă voi ocupa eu de nasul lui, adăugă el cu o voce liniștitoare.

Ellen se trase înapoi, iar ochii i se lărgiră când îi auzi cuvintele.

-Ce vrei să spui? întrebă ea, iar anxietatea îi făcu vocea să tremure.

Femeia nu credea că i-ar fi plăcut maniera lui Bryan de a se ocupa de nasul lui Jay.

-Doar îl voi pune la loc, ridică uriașul din umeri și se apropie și mai mult de canapea.

Dar Ellen păși în fața lui și îl opri.

-Nu cred. Nu te las să-l rănești mai mult decât este, se răsti ea la el.

Colțurile gurii lui Bryan se întoarseră în sus. Își mușcă buza superioară și întrebă pe un ton sec:

-Și cum m-ai putea opri să îi pun nasul la loc?

-Cu pistolul dacă este necesar, replică ea cu hotărâre.

-Nu te mai agita atât de mult, Ellen, veni vocea lui Jay din spatele ei, iar femeia se întoarse spre el. Bryan știe despre ce vorbește. Îmi imaginez că va durea ca naiba, dar ce să mai spun, ridică el din umeri. Doare și acum.

-Ești sigur? îl întrebă Ellen. Nu îl voi lăsa să te atingă dacă nu vrei, îl asigură ea.

-Mi-ar place să văd chestia aceasta, murmură Jay. Din păcate, nu pot vedea mare lucru acum, spuse el cu tristețe.

Nora se apropie de Ellen și îi atinse brațul.

-Nu te teme, Bryan nu îl va răni. Nasul trebuie pus la loc, pentru că altfel, Jay va rămâne cu nasul strâmb și tot îl va durea. Dă-mi voie să-i arunc o privire, încercă ea să o convingă pe femeie să se dea la o parte pentru a ajunge la Jay.

-Ce naiba? interveni Matt cu un ton dur. O mut eu cu forța dacă este necesar.

Ellen se uită la el pieziș. Își puse mâinile pe șolduri și își îndreptă umerii.

-Încearcă chestia asta, uriașule. Hai să vedem ce poți face împotriva mea.

-Are ceva îndrăzneală, observă Jay și Bryan izbucni în râs.

Becka îl împunse pe soțul ei în coaste.

-Taci, Bryan.

-Dar nu am spus nimic, protestă el.

Jay dădu deoparte prosoapele de pe fața lui cu un geamăt și spuse:

-Bine, acum. V-ați distrat suficient cu toții. Așteptarea asta să fiu examinat mă ucide. Hai să trecem la muncă, oameni, își încheie el tirada aproape șoptind.

Ellen se grăbi spre el și își petrecu vârfurile degetelor peste fruntea lui.

-Te doare mai rău acum? îl întrebă ea pe un ton mai blând.

-Într-un fel, da, admise Jay și își puse mâna peste a ei pentru a o ține unde era. Mâna femeii era rece și catifelată, iar el se simțea bine.

Ceilalți patru observară interacțiunea dintre cei doi tineri cu curiozitate, iar sprâncenele lui Matt săriră în sus din cauza uimirii.

-Când v-ați întâlnit voi doi? întrebă el pentru că nu-și mai putea stăpâni curiozitatea.

Ellen sări la o parte de parcă ar fi fost vinovată de ceva, iar Jay gemu.

-A trebuit să-ți deschizi tu gura aia mare, îi reproșă el fratelui său. Niciodată nu ai știut când să o ții închisă, mai adăugă el cu un alt geamăt.

-Bine atunci, hai să vedem cum ești, spuse Bryan.

-Nu ești tu paramedicul, remarcă Ellen pe un ton uscat.

-Dar el știe cum arată un trup bine bătut, replică Jay.

-Nu mă îndoiesc de asta, își arătă Ellen acordul cu evaluarea făcută de el.

Becka se încruntă și interveni pe un ton furios, ceea ce Ellen nu s-ar fi așteptat de la ea.

-Bryan este luptător sportiv și antrenor. Orice altceva ai crezut despre el este pur și simplu eronat.

Ellen își ridică mâinile și replică:

-Nu am intenționat să arăt nici un fel de lipsă de respect.

-Ba da, ai vrut, spuse Bryan liniștit. Însă nu acest lucru este important acum, observă el, aplecându-se peste Jay ca să arunce o privire mai atentă rănilor sale, iar Nora îl urmă.

Brusc, locul din jurul lui Jay deveni foarte aglomerat. Și totuși, Ellen nu își abandonă poziția și urmări cu atenție încordată gesturile lui Bryan. Bărbatul atinse petele înnegrite din jurul ochilor lui Jay. Acesta gemu din nou, iar mâinile lui Ellen se strânseră în pumni. Gura i se încreți și teama îi sclipi în ochi.

-Da, nu vei vedea prea multe timp de câteva zile, trase Bryan concluzia. Niște fleici ar fi bune. Acestea ar diminua umflăturile, explică el.

-Merg să cumpăr câteva, spuse Matt. E un Metro prin apropiere care este deschis douăzeci și patru de ore.

-Așa să faci, își întoarse Bryan capul spre el. Considerând ce ne-a spus Ellen, poate că ar trebui să cumperi și ceva de mâncare. Jay nu va fi capabil să iasă câteva zile dacă nu mai mult. Ar trebui să cumperi ceva ce ar putea mânca fără prea mult efort. Din câte îmi amintesc, și Jay e la fel de bun la gătit ca și tine, adăugă el cu un zâmbet, iar Nora și Becka râseră. Desigur, îi pot pregăti ceva acum că sunt aici și pot reveni mâine cu mai multă mâncare gătită, propuse el, dar Ellen își scutură capul.

-Nu va fi necesar. Știu ce este de făcut prin bucătărie așa că mă pot ocupa eu de mâncarea lui.

Ceilalți patru o priviră uluiți, dar Jay surâse. Îi plăcea felul în care gândea femeia. Matt dădu din cap încruntat și apoi se întoarse spre soția lui.

-Mă întorc curând, iubito.

Îi sărută buzele, iar apoi îi ridică mâna la gură și își trecu buzele și peste degetele ei. Ellen încercă să nu privească, dar acțiunile bărbatului o fascinau. Se întoarse spre Bryan când îi simți ochii pe ea, iar apoi se înroși. Bryan surâse și reveni la examinarea lui Jay, în timp ce Matt părăsi apartamentul.

-Da, nasul tău e rupt, Jay, concluzionă el. Ține-ți respirația, își sfătui prietenul, iar apoi, cu o mișcare bruscă, îi îndreptă nasul.

Ellen tresări când zgomotul neplăcut răsună în încăpere, iar mâna ei o prinse pe a lui Jay de parcă ar fi vrut să îi ofere suport acestuia. Jay gemu profund, iar lacrimi îi apărură în colțul ochilor.

-Vezi, s-a făcut, își ridică Bryan ochii spre Ellen și observă paloarea chipului ei. Îmi pare rău, dar este mai bine acum, spuse el pe un ton blând.

Ellen se mulțumi să dea din cap, mușcându-și buzele, iar degetele i se contractară pe ale lui Jay.

-Dar ce spui de coastele lui? întrebă ea pe un ton pierit.

-Sunt doar învinețite, după părerea mea, spuse Bryan și se întoarse spre Nora.

Nora își trecu mâinile peste pieptul și coastele lui Jay și dădu din cap în semn de aprobare.

-Desigur, o radiografie ar fi mai precisă decât evaluarea nostră, spuse ea, ridicându-și ochii spre Jay, care își scutură capul.

-Nici un spital, spuse el printre dinți. Radiografii înseamnă spital.

-Dar dacă ai coastele fisurate..., începu Ellen să spună, dar Jay își scutură capul și gemu.

Capul continua să îl doară, iar zumzetul din creierul lui se intensifica ori de câte ori făcea vreo mișcare cu capul.

-Bine, decise Bryan. Îi vom lega coastele strâns și ar trebui să fie în regulă în vreo câteva zile, chiar dacă are coastele fisurate. Ar face exact acelaș lucru și la spital, ridică el din umeri.

Și totuși, Ellen ezită câteva secunde. Nu era atât de sigură că Jay ar trebui să evite spitalul dacă avea coastele rănite. Nora îi atinse mâna și spuse:

-Va fi bine. Bryan are dreptate.

Ellen își întoarse ochii spre Bryan, care încă mai aștepta răspunsul ei. Femeia dădu din cap că era de acord, iar umbra unui zâmbet apăru pe buzele lui Bryan.

-Ai niște cearceafuri de care te-ai putea lipsi? se întoarse el spre Jay după aceea.

-Am un set alb. Mama le-a cumpărat pe celelalte și mi-ar tăia capul dacă le stric, îl preveni el pe Bryan.

-Mă voi uita în dulapul tău cu lenjerie, anunță Becka și părăsi camera de zi.

Ellen privi după ea cu curiozitate. Nu înțelegea de ce Becka îi cunoștea apartamentul lui Jay atât de bine.

-Este verișoara lui Jay, o informă Bryan pe o voce liniștită.

Ellen se înroși, nesimțindu-se în largul ei să vadă că omul putea să-i scaneze mintea fără prea multă dificultate.

-Când nu îți controlezi trăsăturile, chipul tău este foarte expresiv, iar gândurile îți sunt ușor de ghicit, îi explică Bryan cu un surâs.

-Asta e bine de știut, replică Ellen pe un ton încordat, supărată pe sine însăși că și-a pierdut concentrarea, astfel permițându-i uriașului să vadă ce-i trecea prin minte.

Becka se întoarse cu un cearceaf alb și i-l înmână lui Bryan.

-Ai nevoie de foarfeci? îl întrebă ea, iar soțul ei zâmbi, își scutură capul și luând cearceaful din mâna ei, îl făcu fâșii rapid.

-Și aceasta te va durea, uriașule, îl avertiză el pe Jay, trăgându-l în șezut și ignorându-i gemetele. Nu mai fi papă lapte, mormăi el către Jay.

Ellen se așeză alături de Jay pe canapea și îi prinse mâna. În acelaș timp, se încruntă la Bryan, considerând că maniera sa de a trata un rănit nu era corespunzătoare, mai ales ținând seama de condiția lui Jay.

-Nu ar trebui să-l mustri. Este rănit, se răsti Ellen la Bryan.

-Ha! exclamă Jay. De parcă tu nu m-ai tratat la fel, observă el cu malițiozitate.

-Atunci trebuia să ne grăbim, replică femeia. Dacă îți amintești, cei cinci haidamaci s-ar fi putut întoarce să termine ce începuseră.

-Deci te-ai bătut cu cinci indivizi, trase Bryan concluzia.

-Mai mult sau mai puțin, îi răspunse Ellen. Mai degrabă, indivizii aceia l-au bumbăcit bine. A ajuns la pământ în doi timpi și trei mișcări, îl informă ea pe Bryan, iar Jay se strâmbă.

-Și tu ai gura mare, spuse el, iar Ellen se mulțumi să ridice din umeri.

-Ți-am spus că ar trebui să vii la sală, își scutură Bryan capul. Trebuie să știi să te protejezi, omule.

-În special cu domeniul tău de muncă, interveni Ellen din nou.

-Vrei să taci din gură? se răsti Jay la ea, furios de acum.

-Ce domeniu de muncă?se interesă Becka.

-Nimic, dădu din mână Jay neglijent. Doar ceva ce i-a intrat în capul ei tare.

-Nu-mi spune că ai început să joci jocuri de noroc din nou, se încruntă Becka la el. Ai mai luat bătaie din cauza asta. Nu ți-ai învățat lecția încă?

-Încetează să-mi mai ții predici, mamă, mormăi Jay. Prea obosit și prea muncit de dureri, acesta nu se simțea capabil să asculte la sfaturile nimănui.

Bryan își scutură capul spre Becka, lăsând-o să înțeleagă că își irosea energia. Apoi, cu ajutorul lui Ellen, începu să-i lege coastele lui Jay strâns, fără să dea nici o atenție la mormăielile bărbatului. Când termină, Jay era complet epuizat și se lăsă pe spate pe canapea.

-Nu ai prefera dormitorul? îl întrebă Becka.

Omul doar își flutură degetele în semn de negație, iar apoi oftă ușurat că sesiunea de tortură încetase.

-Va trebui să ții feliile de carne pe față, îl sfătui Bryan. Știu că miros oribil, dar carnea crudă te va ajuta pe termen lung.

Jay își flutură din nou mâna fără să se angajeze în nici un fel. Chipul lui Bryan se înăspri, dar Ellen spuse:

-Voi avea grijă să o facă, nu te teme.

-Intenționezi să rămâi aici peste noapte? se interesă Nora uimită.

-Da, voi rămâne, replică Ellen pe un ton ce provoca pe oricare dintre ei să îi respingă dorința de a rămâne acolo cu Jay.

-Aceasta este bine, atunci, îi aprobă Bryan hotărârea. Va trebui să îl verifici de cel puțin vreo două ori în timpul nopții. Știi cum să verifici pe careva ca să vezi dacă există vreo problemă ca rezultat al unei contuzii?

Ellen aprobă tăcută cu o mișcare a capului, iar apoi își trecu degetele prin părul lui Jay din nou. Ceilalți trei se priviră unul pe celălalt cu înțeles.

-Ce ar trebui să-i spunem mătușii Marjorie, Jay? întrebă Becka după aceea, iar bărbatul se crispă.

-Nimic. Nici măcar nu menționați numele meu. Nu-i amintiți de existența mea pentru câteva zile, da? se îmbulziră cuvintele sale unul după celălalt.

-Cine este mătușa Marjorie de te agiți atât de mult când îi auzi numele? se interesă Ellen, percepându-i anxietatea.

-Mama lui, o informă Nora cu un zâmbet în voce. Ar veni cu totul peste el dacă ar afla ce i s-a întâmplat, explică ea.

-De aceea o voiam pe Maggie, bombăni Jay din nou. Ea știe să-și țină gura închisă.

-Iar noi nu știm? își ridică Bryan sprânceana stângă.

-Tu știi, dar ceilalți nu știu, replică Jay furios.

-Frumos din partea ta, îl plesni Becka peste umăr, iar ochii lui Ellen se rotunjiră. Nu te teme, îi spuse Becka. Nu a simțit nimic. Oricum, Maggie nu este în Toronto, Jay. Te-a sunat mai devreme să îți spună că se duce în nord.

-Ce mama naibii face acolo? își întredeschise Jay ochiul, surprins de veștile Beckăi.

-Asta nu a mai spus, își scutură Becka. O știi pe Maggie. Îi place să țină totul secret. A spus că nu va acea acoperire pentru telefon acolo. Altfel, te-ar fi sunat deja. Este imposibil să nu fi simțit că ai probleme.

-Cum ar putea simți așa ceva? se minună Ellen, iar ochii ei se măriră.

-Sunt gemeni, o informă Bryan pe un ton sec.

-Ah, înțeleg, replică ea. Femeia auzise că, de obicei, gemenii împărtășesc o conexiune strânsă și nu mai puse la îndoială afirmația lui Bryan.

-Unde naiba s-a dus Matt? întrebă Jay. Nu-i plăcea că ceilalți îi ofereau prea multe informații lui Ellen.

-Nu te mai agita ca o femeie bătrână, i-o întoarse Becka. Se va întoarce curând.

-Nu-l putem aștepta fără să facem nici un fel de conversație? îi întrebă Jay, holbându-se la ei prin fanta îngustă a ochiului său.

-Oh, acum înțeleg care este problema, râse Becka. Mai bine ai grijă să nu mă superi, Jay. Altfel, îi spun lui Ellen absolut tot ce pot.

Jay își flutură mâna spre ea nepoliticos, iar apoi își închise ochiul, resemnându-se pentru că nu avea nici un fel de control asupra situației. Nu se îngrijoră prea mult, totuși. Știa că Becka nu va putea divulga prea multe. Regulile nu puteau fi încălcate.







CAPITOLUL PATRU




Jay se trezi cu un geamăt și își frecă fruntea cu vârfurile degetelor. Ar fi vrut să se frece și la ochi, dar, din fericire, își amintise imediat ce i se întâmplase și își trecu degetele prin păr în schimb.

Bărbatul făcu efortul să deschidă ochii, dar unul dintre ei refuza să-i asculte comenzile cu încăpățânare. Jay putea vedea foarte puțin prin celălalt și înjură furios.

Ușa de la baie se deschise și sunetul unor pași grăbiți pe podelele de lemn îi ajunse la urechi.

-Ești bine? o voce blândă de femeie îl întrebă, iar Jay își întoarse capul spre sunetul vocii ei.

Chipul lui Ellen apăru în raza lui de vedere, iar bărbatul observă atât îngrijorarea din ochii femeii cât și linia severă a gurii ei.

-Ți se pare că arăt bine? bombăni el, iar Ellen îi prinse chipul în căușul palmei ei răcoroase. Atingerea ei îl liniști imediat.

-Știu că ai dureri, spuse ea blând, alintându-i maxilarul cu grijă ca să nu-l rănească. Sunt sigură că acum este mai rău decât seara trecută, își scutură ea capul cu tristețe. Matt ți-a adus niște Ibuprofen seara trecută și s-ar putea să te ajute, adăugă ea.

-Da, voi lua două sau trei chiar acum, decise Jay pe loc. Își simțea capul de trei ori mai mare decât în mod obișnuit și dureri ascuțite îi străpungeau nasul și coastele. Totul îl durea mai rău decât cu o seară în urmă, iar iritarea lui crescu.

Ellen râse și își scutură capul.

-Îmi pare rău, uriașule, dar nu merge așa. Nu poți lua mai mult de o pilulă, iar aceasta numai după ce ai mâncat ceva.

-Chiar crezi că pot mânca acum? spuse Jay printre dinți, iar sprâncenele i se adunară deasupra ochilor cu mânie. Mă doare maxilarul și mi-e teamă că cel puțin unul dintre dinți mi se mișcă.

-Indiferent, vei mânca, repetă Ellen cu încăpățânare. Îți voi pregăti niște fulgi de ovăz.

-Cine te-a făcut pe tine șeful? o întrebă bărbatul, supărat din cauza atitudinii ei autoritare.

-Tu, când ai luat bătaie în mijlocul unei alei întunecate și nu ai mai putut ieși din încăierare, îi răspunse ea pe un ton sec.

-Frumos, remarcă Jay. Îmi vei aminti de chestia aceasta până la sfârșitul zilelor, spuse el cu amărăciune.

-De ce nu? ridică Ellen din umeri. Nimeni nu te-a împins de la spate să joci cărți într-un cuibar de hoți. Acum va trebui să suporți reproșurile mele malițioase.

-Nu ai altceva de făcut? Să mergi pe undeva? o întrebă Jay cu arțag, deși știa că se dovedea nu numai nerecunoscător, dar de fapt și mincinos pentru că, în realitate, îi plăcea să o aibă pe femeie alături de el.

Aceasta era atrăgătoare și îl mâncau degetele să le treacă prin coama ei de culoarea mierii sau peste pielea ei palidă și mătăsoasă. Când femeia își fixa ochii aceia migdalați asupra lui, chiar dacă o făcea numai ca să îl admonesteze, se întâmplau lucruri stranii în partea inferioară a abdomenului lui.

-Nu prea, își scutură Ellen capul, iar cuvintele ei îl readuseră pe Jay înapoi la lumea reală. Este sâmbătă, așa că sunt liberă să fac ce vreau, iar eu vreau să te plictisesc pe tine, ridică ea din umeri cu nonșalanță. Acum, oprește-te din bombănit și hai să te ducem la baie. Te vei simți mai bine după un duș, își plesni Ellen mâinile pentru a-l face să se miște.

Jay se uită urât la ea și își aplecă capul pe o parte.

-Sper că nu îți trece prin gând să îmi faci baie, spuse el cu uluială.

-Nu, evident, își scutură ea capul, roșind violent. Chiar sper că poți face duș singur și că nu vei avea nevoie de ajutorul meu, remarcă ea.

Jay rânji când observă roșeața răspândindu-se pe tot chipul femeii. 'Deci acesta este secretul de a o face să dea înapoi. Trebuie să spun ceva care să o stânjenească.'

Bărbatul se împinse în sus de pe canapea, iar picioarele îi tremurară. Coastele îi protestară cu tărie când se încordă încercând să-și mențină echilibrul, iar el icni prelung.

-Ești sigur că ești în regulă? se interesă Ellen plină de îngrijorare și se pregăti să-l prindă dacă ar fi căzut. 'Numai Dumnezeu știe dacă voi supraviețui în caz că aterizează peste mine,' reflectă ea.

Deja îi simțise greutatea și nu credea că va fi capabilă să îl susțină. Și totuși, femeia era decisă să încerce pentru că nu putea să-l lase să cadă și să-și rupă nasul încă o dată. ‘Mă îndoiesc că ar mai putea trece încă o dată prin ideea lui Bryan de îngrijire medicală,’ își spuse sieși.

Jay se mulțumi numai să gesticuleze pentru a o îndepărta, iar apoi cu o mână pe torso pentru a-și susține partea dreaptă, începu să-și târască picioarele spre baie. Simțea nevoia să-și perie dinții pentru a scăpa de gustul metalic din gură. Omul își aminti că sărise peste acel ritual în seara precedentă așa că nu se mira de gustul dezgustător pe care îl simțea pe limba lui.

Trebuia de asemenea să-și verifice dinții și spera că durerea constantă din maxilar se datora gingiilor învinețite și nu din cauza vreunui dinte lovit. Jay întotdeuana urâse să meargă la dentist și, de aceea, avea mare grijă de dinții lui. O vizită la dentist o dată la șase luni pentru un detartraj era mai mult decât suficient pentru el.

Ellen îl urmă, deși la o oarecare distanță pentru că nu intenționa să-i dea idei greșite. Jay părea să aibă tendința să ia totul într-un anumit fel.

Jay închise ușa de la baie în fața femeii și rânji răutăcios. Era adevărat că Ellen avea pasul foarte ușor, dar el tot fusese conștient că se afla în spatele lui. Existau anumite lucruri pe care niciodată nu le împărtășise cu o femeie și nu avea chef să înceapă să o facă tocmai atunci.

Relațiile lui Jay fuseseră întodeauna destul de superficiale și nu treceau niciodată mai departe de o noapte sau două petrecute în acelaș pat cu o anumită femeie. Bărbatul avusese mereu grijă să nu zăbovească în așternutul unei femei mai târziu de zorii zilei și nu invitase nici o femeie în sanctuarul său pentru că prefera să nu aibă complicații.

Omul nu știa ce simțea despre prezența lui Ellen în casa lui, iar ceața din mintea lui nu-i permitea să analizeze situația prea mult. Așa că puse toate acele gânduri deoprte și decise să se ocupe de treburi mai presante.


Continue reading this ebook at Smashwords.
Purchase this book or download sample versions for your ebook reader.
(Pages 1-53 show above.)